My way of doing things

 

A fost un moment cand mi-am pierdut increderea in mine total si imi ascundeam privirea de toata lumea care voia sa ma priveasca in ochi. Mergeam pe strada si vedeam cum oamenii se uita la mine admirativ, zambindu-mi usor, insa eu imi mutam privirea suparata, spunandu-mi in sufletul meu ca nu au pentru ce sa ma admire,” de ce naiba se uita la mine…ce conteaza ca arat bine, daca sufletul meu e mort”… simteam ca nu merit sa fiu apreciata in niciun fel…simteam ca trebuie sa ma fac mica intr-un colt si sa trec neobservata. Eram suparata pe mine si imi spuneam “ce rost are sa fii admirata de oamenii de pe strada daca in viata ta nu este nimeni care sa te iubeasca”

Mi-era greu sa cred si sa accept ca eu trebuie sa-mi asum responsabilitatea pentru ceea ce mi se intampla, ca eu singura trebuie sa ma ridic si sa fac ceva pentru mine, asteptand mereu de la parinti, iubit, prieteni, cate ceva care sa ma faca sa ma simt vie. Mi-era greu sa admit ca eu trebuie sa ma uit la mine si sa ma apreciez putin…si cautam mereu cai mai scurte…drumuri de iesire care ocoleau intotdeauna oglinda…

DE fiecare data cand drumul se infunda, nu mai aveam scapare si trebuia sa fac ceva pentru mine, sa ma apuc de “proiectul EU”, fugeam intotdeauna spre iesiri nebanuite …cursuri, evenimente, oameni…

Imi spuneam “Voi gasi ceva interesant de facut …numai nu ma pune te rog fata in fata cu mine in oglinda, pentru ca nu am nimic spectaculos sa-mi spun”

Imi spuneam mereu “dar de ce trebuie sa muncesc la mine, de ce trebuie sa ma iubesc pe mine…nu se poate si fara?”

dar cum sa ma iubesc daca nu-mi pasa deloc de mine…

, ci doar de parerile si privirile celorlalti de care eram dependenta…ceilalti ma ridicau si tot ei ma coborau prin aprecieri sau sprancene ridicate.

Cum sa te iubesti pe tine daca tie nu iti mai pasa…Cum sa te iubesti pe tine daca nu mai vezi niciun viitor frumos

Citind multa dezvoltare personala am realizat ca in toate cartile la unison se trambiteaza acelasi slogan care suna fad deja in mintea mea…iubeste-te pe tine

Serios? Spune-mi asta mie cand eu de luni de zile nu mai simt nimic…nu mai simt ca-mi curge sange in vene si singura speranta ca sa ma mai simt vie, ar fi sa ma ridic singura si sa mut muntii din loc, cu o energie pe care sincer nu mai sunt dispusa sa o cheltuiesc pentru ca am nevoie de ea doar ca sa supravietuiesc.

Cum muti muntii pentru tine daca tu nu mai ai energie nici sa spui buna dimineata?

Singura intrebare…Cum fac eu sa-mi pese din nou…de mine…

Si pentru ca fugeam mereu de mine si singurul mod de a supravietui era sa ies, sa merg la toate evenimentele posibile, sa ma implic in toate proiectele de dezvoltare personala pentru a ma gasi in final tot pe mine…viata m-a obligat intr-o luna de zile sa stau la propriu cu mine in pat, avand prima data piciorul, apoi mana in gips…oare au fost coincidente?

Ce vrea sa-mi transmita mie Universul si de ce nu ma mai lasa sa ies, imi spuneam “Am nevoie sa ies, pentru ca ma plictisesc aici singura …cu mine”…incercam sa mai fug inca o data de mine…

Aveam vise mari …in ultimul an…imi doream sa fiu dansatoare, sa scriu o carte, sa devin un speaker renumit, sa ajut oamenii, insa toate s-au naruit pentru ca n-aveam incredere ca sunt suficient de buna pentru niciuna din toate astea…vazandu-i pe profesionisti, chiar nu stiam de unde sa incep, pentru ca orice as fi facut ar fi fost mediocru…iar eu nu vreau sa fiu mediocra.

 

Pana la urma am inteles ca eu faceam totul pentru a demonstra tuturor cat sunt eu de minunata si de speciala si profesionista, dar ma uitasem pe mine in ecuatia asta…Uitasem sa imi intreb sufletul…el ce vrea?

Pentru mine concret chiar nu faceam nimic, doar imi depuneam toata energia pentru o imagine perfecta in fata parintilor, prietenilor.

Si repet…iar eu nu vreau sa fiu mediocra…de ce repet? Pentru ca am realizat ca mai bine sunt mediocra ascultandu-mi sufletul si facand ceva pentru mine, decat sa astept toata viata perfectiunea, fiind dependenta de parerea celorlalti. Perfectiunea este o capcana, care te tine inlantuit si nu te lasa sa te exprimi. Si mai stiu ca perfectiunea…inseamna de fapt teama de a fi judecat – neapreciat pentru munca ta…insa sincer nu mai vreau sa fac munci pentru altii, atunci cand in rolul principal nu este sufletul meu. Imi doresc sa fiu apreciata, respectata, aplaudata, da bineinteles…orice om isi doreste. INSA…mai important pentru mine este sa ma exprim unic in lume, sa-mi pun sufletul pe hartie sau in dans si sa plec stiind ca eu sunt multumita de ceea ce am realizat.

 

Atunci cand tu esti 100% multumit si iti castigi respectul propriu, atunci vei fi cu adevarat apreciat si de cei din jurul tau. Nu vreau sa fac nimic pentru nimeni, daca nu are si sufletul meu ceva de spus in toata arta mea! Nu vreau sa fac nimic pentru nimeni, daca sufletul meu nu se bucura primul de proiectele mele. Asa ca mai bine mediocru, decat sa-ti renegi dorintele sufletului tau si sa le ascunzi in dulap pana vine cineva si iti spune Bravo!

Maine imi iau o zi cu mine, dar nu pentru masaj, coafor sau cumparaturi! Maine imi iau o zi ca sa ma cunosc pe mine…pentru ca se spune asa…inainte sa judeci, critici, intorci spatele cuiva in momentele vulnerabile…trebuie sa-l cunosti pe acel cineva…

si eu chiar vreau sa fiu dreapta si sa ma cunosc inainte sa ma judec sau critic de acum incolo

Si cel mai bun mod de a ma cunoaste este sa fac ceva pentru mine in fiecare zi, sa-mi ofer mie in fiecare zi timp pentru a creste in ochii mei.

Maine imi propun sa scriu…ca in fiecare zi de altfel pentru ca mi-a lipsit enorm si nu mai vreau sa-mi reneg sufletul doar pentru ca mi se pare mie ca scriu prostii si sigur o sa-mi gasesc pe parcurs vocea si mesajul care mi-este semnatura.

 

Maine imi propun sa filmez un exercitiu pentru iubirea de sine…si in fiecare saptamana sa fac un exercitiu pentru iubire de sine…

1.Imi propun sa imi urmez un proiect al meu la care sa muncesc zilnic…orice ar fi

2. Sa fac exercitii zilnice pentru iesirea din zona de confort

 

Nu e vorba intotdeauna de dreptate si de cat de corect dansezi, scrii, pictezi, canti!Nu ma intereseaza sa am dreptate si sa fac lucrurile corect, atat timp cat sufletul meu se poate exprima intr-un cu totul alt mod decat cel “corect”.

De fapt cine spune “what’s wrong or right”?

Cine poate fi instanta suprema cand este vorba de arta? Cine poate fi omniscient, incat sa puna stampila de bun sau rau pe o creatie scoasa din suflet? Nu exista pasi corecti! Exista doar pasi utili, transformatori, miscatori de suflete. Cine imi poate spune mie ca eu dansez gresit, cand corpul meu vrea sa se exprime intr-un fel nemaiantalnit?

Adevarata cale corecta e de a face ceea ce simti!

Nu exista o cale corecta catre succes…exista doar cea de a-ti urma sufletul si fiecare avem cai diferite spre fericire.

De multe ori am dat inapoi atunci cand aveam ceva de spus prin dans, scris vorbit in public…pentru ca nu credeam ca sunt suficient de buna astfel incat sa am ceva de spus care sa miste suflete. Dar am inteles ca aici nu este vorba de miscat toate sufletele, ci doar pe acelea care au nevoie de mesajul meu. Cu totii avem o “Voce” care poate suna uimitor in urechile oamenilor care au nevoie de ea.

Bineinteles exista intotdeauna metode de a-ti imbunatati mesajul, doar pentru a lasa sa iasa la suprafata ceea ce ai in interior si a-ti exprima unicitatea in lume. Dar nu exista metode corecte sau gresite de imbunatatit mesajul, nu exista carti mai bune sau mai proaste pe care sa le folosesti…pentru ca vrand sa-ti imbunatatesti mesajul tot ce trebuie sa faci este sa te uiti tot in interior…

Sa te intrebi ” Ce am eu de transmis?” Care este mesajul meu dincolo de tot ce am citit, experimentat, practicat? Cu ce am ramas dupa toate astea? Si raspunsul se afla in interior si niciunde altundeva!

Raspunsuri cautam intotdeauna in exterior si mergem in lumea larga ca sa devenime mai buni, cand tot ce avem nevoie este sa punem mana pe mijlocul pieptului si sa punem intrebari…

Management TeamMy way of doing things

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *