Unde s-a dus creativitatea mea
De ce nu mai am chef sa scriu
Sau cum sa mi revină pofta de a scrie
Cred că trebuie să las puțin timp și să fac ca un ritual in urma căruia sa incep sa scriu ce simt.
De puține ori am scris ce simt pentru că mi-a fost frica sa nu intru prea adânc în sentimentele mele și cititorii să nu fie interesați, sa mă creadă o copila frustrată
Nu înțelegeam că emoțiile și sentimentele mele chiar sunt importante pentru oameni si pentru mine.
Pentru mine nu au fost importante, pentru ca am considerat că nu trebuie sa existe sensibilitate, emoții, vulnerabilitate. Pentru că trebuie să ți le reprimi, sa nu te plângi pentru că așa arăți că ești puternic.
Pentru că în familia mea vulnerabilitatea…ori se râdea de ea, ori era pedepsita pentru că dacă te vedea sensibil ți se retrăgea iubirea.
Deci ce am învățat eu că a fi sensibil e ceva oribil, de neacceptat. Trebuie sa fii “puternic”, adică să-ți reprimi sensibilitatea, tristetea…
Evident atunci când trăiești intr-o familie violenta înveți repede că a fi sensibil, deci “slab”, riști să fii agresat.
Inima se închide și îți vei învăța copiii că e safe sa fii “puternic” și fără slabiciuni și să nu-ti vina vreo vulnerabilitate pe față. Copilul evident că nu are cum sa înțeleagă și să vadă “the big picture” așa că, crede că e vina lui și că slăbiciunile și vulnerabilitatea pe care le are înseamna că el e greșit…
Eu așa am crezut că e vina mea, că era ceva greșit cu mine si nu înțelegeam de ce așa dureros se poarta mama când eu sunt slabă și vulnerabilă, de ce când spun ce mă doare mama îmi întoarce spatele, de ce când plâng mama îmi spune de ce plâng asa de tare, nu te manifesta asa.
Nu mai plange”. Nu am avut voie sa-mi exprim emoții ca tristețe sau furie si de altfel a trebuit să-mi ascund frica..
Am învățat să ascund emoțiile astea, sa fiu dura si astfel am înțeles că trebuie să ascund si iubirea, căci m-aș arata vulnerabilă. Chiar am crezut că a-ți arăta iubirea, atașamentul față de alte persoane te va face sa pari slab…
Mi-era practic rușine să spun că iubesc pe cineva sau sa ofer iubire cuiva…crezând că mă va respinge sau e rușinos ce fac, e imatur.
M-am luptat mult cu asta si încă o mai fac…crezând că sunt imatura, că sunt un copil daca ofer iubire sau cer iubire, îmbrățișare, afecțiune. Sau mai mult decât atât daca îmi ofer mie iubire…
Să mi fie rușine daca cer iubire..
Îmi vreau iubirea inapoi!
Îmi vreau creativitatea înapoi!
Îmi vreau viața înapoi!
M-am saturat sa fiu perfecta!
Poate să-mi fie rusine, dar eu vreau sa fiu un copil care se ia în brațe si își dăruiește iubire, vreau sa mă joc si să mă iubesc pe mine, m-am saturat sa fiu matura daca asta înseamnă lipsa de iubire si perfecțiune
Nu cred că e întâmplător că sunt născută pe 1 iunie, de ziua copilului.
Cred că mesajul meu este sa ne bucuram ca un copil, sa iubim ca un copil, sa ne jucăm, sa ne prostim, sa coloram, sa creăm, sa dansam. Da-ti voie!
Toate drumurile m-au dus către a fi copil din nou, a mă reconecta cu copilul meu interior si sa fac ce vrea el…m-au condus către puritate, către a privi cu inima și mai ales sa am încredere în sensibilitatea mea, sa o consider o superputere care mă ajută sa creez punți de legătură puternice cu oamenii
M-a durut respingerea asta dura
